Cadre juridice pentru transferurile de date

Valabilă din 16 septembrie 2024 | Versiunile arhivate

Deținem servere în toată lumea, iar informațiile dvs. pot fi prelucrate pe servere situate în afara țării dvs. de reședință. Legile privind protecția datelor diferă de la o țară la alta, unele oferind un grad mai mare de protecție decât altele. Indiferent unde sunt procesate informațiile, aplicăm aceleași măsuri de protecție descrise în Politica de confidențialitate. În plus, respectăm anumite cadre juridice privind transferul de date, cum ar fi cadrele prezentate mai jos.

Deciziile privind caracterul adecvat al nivelului de protecție

Comisia Europeană a stabilit că anumite țări din afara Spațiului Economic European (SEE) asigură o protecție adecvată informațiilor cu caracter personal, ceea ce înseamnă că se pot transfera date din Uniunea Europeană (UE) și Norvegia, Liechtenstein și Islanda spre respectivele țări. Regatul Unit și Elveția au adoptat mecanisme similare pentru caracterul adecvat al nivelului de protecție. Ne bazăm pe următoarele mecanisme pentru caracterul adecvat al nivelului de protecție:

cadrele EU-U.S. Data Privacy Framework și Swiss-U.S. Data Privacy Framework.

Conform celor specificate în certificarea Data Privacy Framework, respectăm cadrele EU-U.S. Data Privacy și Swiss-U.S. Data Privacy, precum și Extensia privind Regatul Unit a cadrului EU-U.S. Data Privacy în forma lor stabilită de Ministerul Comerțului din S.U.A., privind colectarea, folosirea și păstrarea informațiilor cu caracter personal din SEE, Regatul Unit și Elveția. Google LLC (și filialele pe care le deține integral în S.U.A., cu excepția cazului în care sunt excluse în mod explicit) a certificat că aderă la principiile cadrului Data Privacy. Responsabilitatea pentru eventualele informații cu caracter personal transmise terțelor părți în baza principiului privind transferul ulterior (Onward Transfer), în vederea prelucrării externe în numele companiei Google, revine în continuare companiei Google, conform celor specificate în secțiunea Informații la care permitem accesul din Politica de confidențialitate. Pentru a afla mai multe despre cadrul Data Privacy și pentru a vedea certificarea Google, accesați site-ul Data Privacy.

Dacă aveți întrebări despre politica de confidențialitate în legătură cu certificarea noastră Data Privacy, vă încurajăm să ne contactați. Google este subiect al atribuțiilor de investigare și sancționatorii ale Comisiei Federale de Comerț din S.U.A. De asemenea, puteți să trimiteți o plângere autorității locale de protecție a datelor și vom colabora cu aceasta pentru soluționarea problemei dvs. În anumite condiții, cadrul de reglementare Data Privacy prevede dreptul de a invoca arbitrajul obligatoriu pentru soluționarea plângerilor rămase nesoluționate prin alte mijloace, conform prevederilor din Anexa I a Principiilor Data Privacy.

Clauze contractuale standard

Clauzele contractuale standard (SCC) sunt angajamente scrise între părți care se pot folosi drept bază pentru transferurile de date din SEE spre alte țări, luând măsurile adecvate pentru protecția datelor. Ele au fost aprobate de Comisia Europeană și nu pot fi modificate de părțile care le folosesc (puteți vedea clauzele adoptate de Comisia Europeană aici, aici și aici). Aceste clauze au fost aprobate și pentru transferul datelor către țări din afara Regatului Unit și a Elveției. Ne bazăm pe clauzele contractuale standard pentru transferurile de date atunci când este necesar și în situațiile în care pentru acestea nu s-a adoptat o decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție. Dacă doriți o copie după SCC, contactați-ne.

Google poate să includă clauzele contractuale standard și în contractele cu clienții ale serviciilor sale comerciale, inclusiv Google Workspace, Google Cloud Platform, Google Ads și alte produse publicitare și de cuantificare. Aflați mai multe la privacy.google.com/businesses.

Aplicații Google
Meniu principal